Casa de Cultură a Studenților din municipiul Suceava a fost înființată prin hotărîre de Guvern în 30 aprilie și este  în subordinea Ministerului Educației și Cercetării Științifice și în coordonarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Această instituție nou înființată este un răspuns și o rezolvare firească a nevoii de cultură pentru studenții suceveni, dar și pentru populația municipiului și chiar a județului. Obiectul principal de activitate al acestei case de cultură este susținerea participării comunității academice la acțiunile de afirmare a culturii naționale și recunoașterea acesteia în cultura europeană și universală.

Casa de Cultură a Studenților trebuie, în acest context, să acopere nevoia de informație, educație și divertisment pentru studenți, dar și pentru un public numeros, din toate categoriile de vârstă, oferindu-le tuturor posibilitatea participării la diverse programe care vor fi concepute pentru a satisface dreptul și accesul cetățenilor la cultură. ” a declarat directorul Casei de Cultură a Studenților din Suceava, prof. Valentin Ianoş.

Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava este un mediu în care se dezvoltă calităţile artistice ale tinerilor studenţi și se creează o alternativă elevată, de petrecere a timpului liber.

Ne-am propus să continuăm proiectele deja începute, este vorba de Ansamblul Folcloric Arcanul, care anul acesta a împlinit 50 de ani de activitate, și de Teatrul Fabulinus care, deşi este o formaţie tînără, are deja numeroase premii. Dorim să înfiinţăm şi să dezvoltăm şi alte activităţi, cum ar fi: trupe de muzică uşoară, de muzică folk, de divertisment, un cor studenţesc, grupuri vocale, dansuri moderne şi sportive, dar şi ateliere de lucru care să contribuie la dezvoltarea extracurriculară a studenţilor: atelier de artă fotografică, un club de turism şi altele. Ne dorim să colaborăm, în acelaşi timp, în parteneriat cu licee şi case de cultură studenţeşti din ţară şi chiar din străinătate.

Ne propunem să înfiinţăm o revistă studenţească şi să coordonăm postul de radio online, Radio USV care deja există, să organizăm activităţi sportive, recreative şi turistice şi nu numai. După cum puteţi observa, propuneri sunt şi pot fi mult mai elaborate, dar acest lucru depinde în mod esenţial de finanţarea acordată de Minister, evident”, a mai adăugat Valentin Ianoş.

Finanţarea este asigurată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice. Este singura din cele 15 case de cultură studențești din țară care are un astfel de tip de management, celelalte instituții de acest gen fiind în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului sau în subordinea primăriilor.

În concluzie, MISIUNEA pe care și-o asumă Casa de Cultură a Studenților din municipiul Suceava este aceea de a contribui la transformarea culturală a studenților și a populației municipiului și al județului, formarea gustului pentru artă și a unui public consumator de cultură, prin conlucrarea factorilor decizionali, prin colaborarea cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și instituțiile de cultură din județ și din țară.